Pesediștii s-au enervat pentru că n-au înroșit și Ardealul. „Cine mă-sa e Iohannis?” Citește aici STENOGRAMA

Pesediștii s-au enervat pentru că n-au înroșit și Ardealul. „Cine mă-sa e Iohannis? Citește aici STENOGRAMA
Publicat: 10/11/2014, 21:44
Actualizat: 12/11/2014, 13:11

Stare de nervozitate în PSD după ce în Kiseleff au ajuns rezultatele finale ale primului tur al alegerilor, care confirmă faptul că partidul a ceucerit Moldova și Muntenia, dar a pierdut Ardealul. Într-o înregistrare obținută de gândul, un lider local al PSD șterge pe jos cu șefii serviciilor deconcentrate pentru că nu s-au mobilizat suficient. Vezi mai jos ÎNREGISTRAREA:

Una dintre nemulțumirile lui Mircea Govor, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, pe care le-a aruncat-o în față colegilor săi de partid, este și faptul că nu s-au mobilizat, asta deși ACL nu a făcut nimic special ca să câștige în zonă. Liderul local al PSD îi amenință pe toți cei din sală că nu mai primesc niciun leu de la buget dacă nu se mobilizează să-l scoată pe Victor Ponta președinte în turul 2. „Garantez că niciunul nu mai primește nimic. Stați și muriți, asta e viața”.

„Cine mă-sa e Iohannis? Ce-a făcut, domnule, ACL pentru voi, pentru oamenii din județul Satu Mare? Nimeni, nimic. Dar aici este o tactică cât se poate de nesimțită”, a țipat Mircea Govor.

Iată stenograma integrală:

Cine mă-sa e Iohannis? Ce-a făcut, domnule, ACL pentru voi, pentru oamenii din județul Satu Mare? Nimeni, nimic. Dar aici este o tactică cât se poate de nesimțită. Zona Oașului nu vă interesează. Credeți că vi se cuvine tot. Nu vi se mai cuvine nimic. În frunte cu domnul Ciocan. Ultima dată vă spun, dacă nu va implicați în Certeze, lăsați pe altul să se ocupe de Certeze.

O spun în toate organizațiile. S-a terminat. Eu nu am nevoie să îndur atâta rușine din cauza unuia sau altuia. S-a terminat.
Cei care nu veți avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Județean și cât am posibilitate, nu o să primiți niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se impart …(neinteligibil) zero și garantez că niciunul nu mai primește nimic. Stați și muriți, asta e viața.

Deja nu se mai poate. Trebuie să mă duc eu să mă milogesc ca un prost și să pun o groază în joc? Pentru ce? Ca sa vin aici să ce? Să mă fac de râs. Pentru că ăla doarme la amiază în loc să meargă în campanile electoral, ălalalt în ziua votului stă și nu face nimica, mă duc la altul nimica. Unde ai fost, măi? Unde a fost …(neinteligibil) de la școală? Cum să fie la școală, mă? Eu ce-s, tâmpit? M-am dus și am vorbit cu omul nostru. … (neinteligibil) Să-ți spun ceva, de luni nu mai vine la școală, să se ducă să se odihnească. De luni, la revedere. Nu mai merge cu de-aste feluri. Și-o spun foarte clar. Toți directorii de deconcentrate care au fost numiți politic , directorii de școli, toți care au fost numiți politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat. Eu îmi asum pentru traba asta și plec și eu, nicio problemă, dar nu stau în fața voastră să mă fac de râs. Nu stau, s-a terminat”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Lege deja pentru toată România. Aproape nimeni nu știe că este obligatorie
Locuri de muncă bine plătite, dar neocupate. De ce nu se înghesuie românii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Grecia aduce mii de egipteni pentru muncile agricole